Partidul Naţional Liberal Timiş a luat act cu indignare de noua samavolnicie a Guvernului Băsescu-Geoană-Boc la adresa municipiului Timişoara, materializată, de această dată, în aşa-zisul "proiect" de înfiinţare a Aeroportului Banatului, prin unificarea Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara cu Aeroportul din Arad.
A cere imperativ Consiliului Local Timişoara să se pronunţe în câteva zile doar într-o speţă atât de complexă şi de importantă, cu posibile consecinţe extrem de grave asupra pulsului economico-social al oraşului nostru, dar şi asupra vieţii individuale a fiecărui timişorean, fără a-i pune la dispoziţie un studiu tehnico-economic şi de oportunitate şi impact denotă cel puţin incompetenţă crasă şi abuz...